“Să mă prezint Grasu` X X X…” Glumeam, nu sunt nici gras, nici porno.
Mă prezint ca Slaughterhouse pentru blogosferă şi ca Andrei pentru prieteni şi în viaţa reală. După ce am surfat şi am dat şi eu nişte păreri pe blogul ăsta, mi-a venit rândul să îmi încerc şi eu condeiul, sau mai bine zis tastele, pentru a diseca un “cartof fierbinte” din gura multora şi mai ales din gura hip-hop-ului, şi anume cenzura.
Plecăm de la cum se înfige acest fenomen în rândurile culturii hip-hop. M-am izbit de mulţi oameni la viaţa mea, persoane care mi-au pus invariabil aceeaşi întrebare: “Ce înţelegi, frate, din muzica asta? Sunt doar nişte oameni care practic nici măcar nu cântă, recită ceva pe un instrumental și înjură mereu?” La început am încercat să le explic cum vedeam eu situaţia și de ce îmi place rap-ul. Am renunţat, însă, repede la explicaţii, pentru că oamenii rămâneau tot la părerea iniţială – o liotă de derbedei care înjură, beau, se droghează, fac scandal și regulează femei pe bandă rulantă (sau cel puţin aşa pretindeau “derbedeii” în cauză).
Din acest motiv, în România, muzica rap în special, a ajuns un fel de ţap ispăşitor, un fel de cal de bătaie pentru opinia publică şi pentru organele de cenzură. Pentru simplul motiv că unii oameni şi-au luat inima în dinţi şi au avut curajul să spună verde-n faţă ce simt şi ce gândesc, au şi fost luaţi repede în vizor şi au început şicanele la fiecare pas
